Axa Arad – Statele Unite pare a fi garanția unui nou titlu pentru echipa locală Univ Goldiș ICIM, după o pauză de un sezon, timp în care trofeul a staționat la Târgoviște. Jucătoarele de peste Ocean aduse la Arad au făcut legea și în meciul trei al finalei cu CSM Târgoviște (scor 67-58), disputat pe teren propriu, în urma căruia trupa lui Dan Moraru s-a apropiat la o singură victorie de titlul numărul opt din istoria clubului. Vedeta arădencelor a fost extrema Chrissy Givens (foto), fosta baschetbalistă a formației dâmbovițene, care a înscris nu mai puțin de 24 de puncte. Americanca a fost susținută însă de alte patru conaționale, iar împreună au înscris 62 din cele 67 de puncte (!) ale Aradului.
Gazdele au impus tempoul jocului încă din primul sfert, pe care ICIM l-a încheiat în avantaj cu 17-11. Diferența a început să crească substanțial în următorul sfert, pe fondul unor ratări pe bandă rulantă a CSM-ului și a unui joc excelent la recuperare al Aradului (36-17, min. 19). După 36-21 la pauza mare, CSM Târgoviște a avut o tresărire de orgoliu în primele 100 de secunde ale sfertului trei, timp în care a reușit un „run” de 10-0! Cam atât a contat campioana en-titre în joc. Susținută de un public fierbinte, ICIM Arad nu s-a pierdut cu firea și a reintrat în control (52-42, final sfert trei).
În ultimele 10 minute, gazdele și-au mărit avansul la 14 puncte (58‑44, min. 33), astfel că finalul l-a avut în mână. Echipa lui Dan Moraru s-a impus cu 67-58, iar astăzi are șansa de a încheia conturile finalei, cu ocazia meciului patru.
În ultimele 17 ediții de campionat, ICIM Arad și Târgoviște și-au împărțit titlurile de campioană, raportul fiind de 7-10
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER